Inspirat de încărcătura socială a filmelor americane independente, American Independent Film Festival donează toate încasările care îi revin din vizionările filmelor ediției a patra (MNAR- Curtea de Onoare, Cinema Muzeul Ţăranului şi Mercato Kultur) către programele de lectură pentru copii defavorizaţi organizate de Asociaţia OvidiuRO.
Asociația OvidiuRo a fost fondată de Maria Gheorghiu și Leslie Hawke, cu misiunea de a asigura edicație timpurie de calitate pentru copiii săraci care pot deveni, astfel, membrii actii ai societății românești. De-a lungul timpului, asociația a implementat diferite programe și campanii – Fiecare Copil în Grădiniță, Caravanele de citit, Povești sub Lupă etc. – toate menite să susțină copiii din mediile defavorizate și să le ofere câteva instrumente educative pentru viitor. Vorbind despre importanța educației timpurii și obiectivele asociației, Maria Gheorghiu, co-fondatorul şi preşedintele Asociaţiei, menționează: „Copiii au capacitatea şi, mai ales, dorinţa şi curiozitatea de a învăţa. Este datoria noastră, a părinților, a profesorilor, a sistemului de învățământ, să le asigurăm tuturor copiilor accesul la o educație timpurie de calitate, dându-le astfel șansa de a avea un viitor bun. Copiii din medii defavorizate adesea nu frecventează grădiniţa sau şcoala, sau le abandonează mult prea devreme. Noi, echipa OvidiuRo, împreună cu profesorii voluntari din comunităţile sărace, lucrăm cu aceşti copii, îi învăţăm să scrie, să citească, le oferim cărţi şi alte materiale educaţionale de care au nevoie şi, mai ales, le deschidem mintea şi inima către frumuseţea cuprinsă în cărţi.”
Dacă ești interesat(ă) să susții activitatea asociației, poți dona pentru proiectele dezvoltate sau te poți deveni voluntar. De asemenea, îți reamintim că veniturile Asociației Cinemascop din proiecțiile AIFF vor fi donate către asociație.
Donaţiile către Asociația OvidiuRO pot fi făcute folosind următoarele detalii:
Nume beneficiar: Asociatia OvidiuRo; cod fiscal: 16 40 50 35
Banca: RAIFFEISEN Bank
RON: RO13RZBR0000060010043248
Pentru donații în valută (SWIFT: RZBRROBU):
EUR: RO86RZBR0000060007140082
USD: RO64RZBR0000060007140090
Asociația OvidiuRo este înscrisă în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, conform Deciziei ANAF nr. 67237 din 9.04.2019.