• Din experiența dumneavoastră, ce tip de feedback este cel mai valoros pentru un scenarist aflat la început de drum?

Fiecare poveste are propria geneză și un motiv pentru a exista. Primul sfat pe care îl putem da unui scenarist care dorește să spună o poveste cinematografic este să se întrebe dacă această poveste are cu adevărat elementele necesare pentru a deveni un film. Uneori, există povești care pot găsi alte forme de exprimare la fel de valide, care se distanțează de cinema. Așadar, prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este probabil aceasta: este această poveste interesantă din punct de vedere cinematografic? Și acest lucru este valabil nu doar pentru scenariștii și regizorii debutanți, ci ar trebui să fie o practică sănătoasă pentru toți cei care fac filme.

• Într-un program de mentorat, care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâlniți în primele versiuni ale scenariilor?

Marea problemă a tuturor versiunilor incipiente ale unui scenariu este adesea aceeași. Există tendința de a trece la forma unui scenariu prea devreme, fără a fi explorat încă toate posibilitățile pe care le poate exprima o poveste. În plus, povestea nu este adesea împărtășită suficient cu persoanele implicate în proiect. Realizarea unui film este o acțiune colectivă de la început până la sfârșit; mi se pare absurd ca un scenariu să nu fie și rezultatul unei munci colaborative între minți diferite, chiar dacă este de fapt scris de doar una sau două persoane. Crearea unei lumi este o muncă care implică pe toată lumea, de la scenarist la electrician, de la editor la actori și așa mai departe… dacă ar exista mai puțin ego și mai multă cooperare, cred că fiecare proiect ar beneficia enorm.

• Cum poate un mentor să ajute un scenarist să își păstreze vocea personală, dar în același timp să își îmbunătățească structura și claritatea poveștii?

Răspunsul la această întrebare se află în însăși întrebarea… mai exact, încercarea de a-ți păstra vocea personală. Structura și claritatea fiecărei povești nu au nicio legătură cu vocea personală. Aproape oricine poate găsi o structură funcțională și o claritate narativă, motiv pentru care există atât de multe manuale și cărți care îți spun ce să faci. Cred că este important să le citești pe toate și apoi să le uiți. Aș spune că este mult mai dificil să găsești o voce personală decât o structură narativă și că claritatea unei povești are puțin de-a face cu vocea personală. Pentru a evita să ai filme care arată toate la fel, poate că ar trebui să lucrezi puțin mai mult la vocea personală decât la alte lucruri, iar aceasta este o treabă care se face individual. Un mentor poate doar stimula și nu ar trebui niciodată să ofere soluții, ci mai degrabă să alimenteze căutarea cu întrebări și îndoieli.

• Dacă ați structura un program ideal de mentorat pentru scenariști, care ar fi cele mai importante etape prin care ar trebui să treacă un proiect, de la idee la scenariu final?

Nu sunt sigur că există un program ideal, pur și simplu pentru că proiectele au adesea nevoi diferite și sunt legate de o varietate de factori imprevizibili. Dar cred că un proces organic trebuie să treacă prin mai multe faze, cam ca procesul alchimiei. Toate proiectele au nevoie ca aceste faze să fie finalizate lent, cu suficient timp pentru ca fiecare individ să le reelaboreze individual. Ca mentor de proiect, încerc mai întâi să înțeleg timpul și ritmurile de lucru ale fiecărui individ și încerc să mă adaptez la ale lor, mai degrabă decât să-i las pe ei să se adapteze la ale mele. Odată ce acest proces este finalizat, fiecare scenarist își poate desfășura independent munca de scriere.

• În acest an, tema pentru scenariile de mini serie este NEDREPTATEA. O temă puternică și necesară în contextul vremurilor în care trăim. Ce așteptări aveți în acest an de la scenariile care vor aborda această temă? Ce situații de viață credeți că vor alege scenariștii?

Nedreptatea este un subiect la fel de vast ca lumea însăși. Ceea ce contează pe un ecran, dar cu atât mai mult în viața de zi cu zi, este că nu ar trebui niciodată trivializată sau presupusă a fi normală. Sper că cei care propun un proiect nu cred că au făcut deja suficient pentru a schimba lucrurile. După cum demonstrează atrocitățile și absurditățile cu care ne confruntăm zilnic, am ajuns la o extremă foarte periculoasă, în care drepturile sunt ignorate, în care un mic grup de nebuni fără scrupule poate decide ce este bine și ce este rău și poate acționa violent după bunul plac, fără a suferi consecințele. Toate acestea confirmă că nu mai putem sta deoparte și privi. Cinematografia este doar una dintre arme, dar indignarea și denunțarea trebuie să fie constante și la toate nivelurile.