Sergei Loznitsa

S-a născut pe 5 septembrie 1964 în orașul Baranovici, în Belarus (pe atunci în fosta Uniune Sovietică). Mai târziu familia lui s-a mutat în Kiev, capitala Ucrainei, unde viitorul regizor va absolvi liceul.

În 1981 a fost admis la Institutul Politehnic din Kiev, unde a studiat matematica aplicată și sisteme de control, iar în 1991 dă examenul de admitere la Institutul de Cinema din Moscova. Va studia în următorii ani în clasa apreciatei regizoare georgiene Nana Djordjadze. În 1997 a absolvit cu o diplomă în regia și producţia de cinema.

Primele sale lungmetraje sunt My Joy/Schastye moe
(2010) și In the Fog/V tumane (2012). Ambele au avut pre-miera mondială în selecţia festivalului de la Cannes, unde In the Fog a fost recompensat cu premiul FIPRESCI. Ani mai târziu, documentarul Maidan (2014), despre Revoluţia din Ucraina, a avut premiera mondială tot în selecţia festivalului de la Cannes.

Urmează documentarul de lungmetraj The Event/Sobytie (2015), care retrasează consecinţele dramatice ale puciului din august 1991 împotriva președintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Premiera acestui film a avut loc în selecţia Festivalului de la Veneţia. Un an mai târziu și tot la Veneţia, Loznitsa lansează Austerlitz, un documentar ce poate fi văzut și la această edi-ţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest.

În 2018, regizorul prezintă publicului internaţional nu mai puţin de trei filme, toate cu premiera în festivaluri prestigioase. Este vorba de Victory Day, filmat în parcul berlinez Treptower, care adăpostește un memorial al victoriei armatei sovietice împotriva Germaniei naziste. Acest film
a avut premiera în selecţia Berlinalei. A urmat premiera lui Donbass, selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festi-valului de la Cannes și recompensat cu premiul pentru Cea mai bună regie. În sfârșit, The Trial, pentru care regizorul a folosit filmări de arhivă despre primul dintre Procesele de la Moscova din anii ’30, a avut premiera în selecţia Festivalului de la Veneţia în toamna aceluiași an.

În 2019 vine rândul lui State Funeral, documentar lansat la Veneţia și selectat apoi în zeci de festivaluri din întreaga lume. În 2021 regizorul revine în atenţie cu Babi Yar. Context, despre masacrul a 30.000 de evrei de către trupele naziste în septembrie 1941. Documentarul a primit Premiul Special al Juriului L’Œil d’or la ediţia din anul acesta a festivalului de la Cannes și poate fi văzut în premieră naţională la Les Films de Cannes à Bucarest.

Victor Rebengiuc

Este fără îndoială cel mai ușor recognoscibil nume al scenei și al filmului românesc, cu peste 150 de roluri ce-l recomandă drept unul dintre cei mai versatili actori, reușind să treacă extrem de ușor de la tragedie la comedie sau de la personaje negative la cele pozitive. Victor Rebengiuc a împlinit în februarie 88 de ani.

Victor Rebengiuc a împlinit în februarie 88 de ani.

A debutat relativ devreme în film și în teatru, dar recunoașterea naţională și internaţională o primește datorită
ecranizării Pădurea Spânzuraţilor (1965), în regia lui Liviu Ciulei, film selectat în competiţia festivalului de la Cannes și recompensat cu trofeul pentru Cea mai bună regie.

Rolurile din Tănase Scatiu (1976), De ce trag clopotele, Mitică? (1981) și Faleze de nisip (1982) sunt doar câteva dintre cele care i-au consolidat cariera, recomandându-l drept unul din cei mai mari actori români din toate timpurile.

În onoarea popularului actor, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe 29 octombrie evenimentul «88 de minute cu Victor Rebengiuc». Îl vom întâlni pe actor într-un cadru inedit, într-o conversaţie cu reputatul realizator TV și jurnalist Cătălin Ștefănescu. Ce doi vor vorbi despre roluri, regizori, mari întâlniri și momentele esenţiale din viaţa profesională a lui Victor Rebengiuc, dar și din istoria recentă a României.

Teodora Ana Mihai

S-a născut în București, în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu. În 1988 părinţii ei au fugit în Belgia, iar Teodora li s-a alăturat un an mai târziu. Și-a descoperit dragostea pentru cinema în timpul anilor de liceu petrecuţi în San Francisco, iar apoi a studiat film la Colegiul Sarah Lawrence, din statul american New York. La reîntoarcerea în Belgia, a început să lucreze în industria de film mai întâi ca supervizor de scenarii și regizor secund, după care s-a dedicat exclusiv propriilor proiecte. A regizat Waiting for August, documentar recompensat cu peste zece premii internaţionale, inclusiv trofeele pentru Cel mai bun documentar la festivalul de la Karlovy Vary și la Hot Docs, și nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film.

La Civil este primul ei lungmetraj de ficţiune. Proiectul a participat la ScriptLab, eveniment din cadrul Torino Film
Lab, și a fost selectat să participe, în sezonul 2017-2018, în Rezidenţa Cinéfondation. La Civil a avut premiera mondială în cadrul secţiunii Un Certain Regard a festivalului de la Cannes, unde a primit Premiul pentru Curaj. În toate filmele ei, Teodora încearcă să găsească echilibrul între relevanţa socială a poveștii și poezia vizuală a cadrelor.

Valdimar Jóhannsson

S-a născut în 1978 în nordul Islandei și de peste două decenii activează în industria de film din ţara natală, colaborând atât cu producţii locale, cât și cu marile blockbustere care se filmează în Islanda. A debutat în lungmetraj cu Lamb, film selectat anul acesta în secţiunea Un Certain Regard a festivalului de la Cannes și recompensat cu Premiul pentru Originalitate. Între 2013 și 2015 a urmat cursuri de doctorat la FilmFactory, programul creat de reputatul cineast maghiar Béla Tarr. Valdimar locuiește în Reykjavík, alături de soţia și fiicele sale.

Despre sursa de inspiraţie pentru Lamb, Valdimar spune: “Fără natură, umanitatea nu ar putea rezista. În opinia mea,
natura nu este doar ce vedem în jur, ci și ceea ce simţim în jur, prin urmare natura este în strânsă legătură cu supranaturalul.

Natura nu poate fi controlată și nu putem prezice cum se va comporta, iar anul 2020 ne-a dovedit de suficiente ori cât de fragili suntem în faţa ei. Ne aflăm în faţa unor forţe dincolo de puterile noastre, iar pierderea și tragedia se pot abate oricând asupra noastră. Într-o lume în care aproape orice poate fi realizat, să nu uităm că nu ne putem opune naturii, așa cum nu ne putem lupta cu propriul destin”.