În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul  – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene și în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo școală de cinema, ci a câștigat experiență filmând scurtmetraje și fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

După cele peste 100 de premii și nominalizări adunate pentru Son of Saul, o dramă despre Holocaust, curiozitatea și așteptările în privința următorului său film au devenit enorme. În urma premiului Oscar, Nemes a primit mână liberă și un buget de aproape nouă milioane de euro pentru cel de-al doilea film al său.

Și-a petrecut mai bine de 6 luni căutându-și actorii, bugetul permițându-i să invite la Budapesta pentru audiții pe unii dintre cei mai mari actori din întreaga lume. În final a optat pentru debutanta Juli Jakab și pentru românul Vlad Ivanov – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară în mai puțin de un an (după Hier, de Balint Kenyeres).

Juli Jakab a fost aleasă din peste 1000 de actrițe din Ungaria, criticii de la Indiewire scriind despre ea că „are figura unui star de film mut” și că „ar fi o crimă dacă nu o vom vedea din ce în ce mai des în filme în anii următori pentru că ceea ce ea reușește cu acest rol reprezintă o adevărată lovitură.”

Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

Imaginea filmului este realizată tot de Mátyás Erdély, cel care a devenit instantaneu un operator apreciat și la modă după imaginea colosală din Son of Saul. În Sunset, Erdély și Nemes continuă în același stil, înscenând pe durata unor cadre extrem de lungi scene complexe în care planul doi joacă un rol esențial.

Sunset a avut premiera toamna aceasta în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI. Filmul va fi proiectat în închiderea festivalului, duminică 28 octombrie, după gala de închidere care va începe la ora 18:00, la Cinema PRO.

Les Films de Cannes à Bucarest a debutat în forță în acest weekend, cu peste 5000 de spectatori în săli, cu masterclass-uri ale unor maeștri ai cinematografului mondial contemporan precum Asghar Farhadi, Carlos Reygadas, Manuel Claro ori Gaspar Noé, cu proiecții sold-out și cu o emotionantă gală dedicată lui Lucian Pintilie.

După primul weekend începe suita de evenimente profesionale pe teme cinematografice, marți la ora 10:30 fiind programată la cinemateca Union dezbaterea despre legislația de film, despre legea rebate-ului – nou votată în România – și despre noul proiect de lege a cinematografiei propus de către CNC. Radu Mihăileanu, președintele ARP Franța, va vorbi despre modificările din legislația europeană privind drepturile de autor, despre noile proiecte de măsuri anti-piraterie și despre proiectul privind taxarea marilor platforme de streaming, Dna Livia Stan, expertă la PricewaterhouseCoopers (PwC) va explica cine se califică și în ce condiții pentru legea rebate-ului iar reprezentanți ai Centrului National al Cinematografiei, Dna. Anca Mitran și Dl. Alex Trăilă vor explica principalele modificări propuse în noul proiect de lege.

Intrarea la eveniment este liberă atât pentru cineaști – care sunt așteptați să-și expună punctul de vedere – cât și pentru presă sau public. Reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale și ai Comisiilor de Cultură din Parlamentul României sunt așteptați la dezbateri. Mai multe informații găsiți aici.

Festivalul continuă până duminică, 28 octombrie.

Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, sunt disponibile online prin Eventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor. Subtitrările disponibile pentru fiecare film se pot găsi pe programul festivalului.

Urmăriți toate informațiile și programul festivalului pe site-ul filmedefestival.ro și pe pagina oficială de Facebook sau pe Instagram.

***

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Susținut de: BRD – Groupe Société Générale

Mașina oficială a festivalului: Renault

Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurări, Silva, Apa Nova

Ediția a noua a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.

Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, realizat cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN SARA, CREDIDAM.
Parteneri: Air France, KLM, Institutul Cultural Român, Ambasada Mexicului în România, Hotel Mercure, Hotel Cișmigiu, UPS, Defi, SERVE, Universitatea Hyperion, Librăria Kyralina, L’Atelier des Fêtes.

Văzut de: Radio Guerrilla

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, FilmNewEurope, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Elle, Glamour, Observator Cultural, Agerpres, News.ro, AListMagazine, Scena9, Senso TV, Tonica, Ziare.com, Business24, Cinemap, The Institute, DoR, Liternet.ro, Cinemagia, Movienews, Ziarul Metropolis, AaRC, Igloo, Banchiza Urbană, Cinefan, Cineghid, FilmSi, Sub25, FilmMenu, RFI. Parteneri de comunicare: PiArt Vision. Parteneri de monitorizare: MediaTRUST