Hackerville, serialul HBO filmat în Timișoara, are avanpremiera specială în prezența echipei

 

Astăzi începe a treia ediție a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara. Festivalul are loc până pe 21 octombrie, la Aula Magna a Universității de Vest, iar intrarea este liberă.  Oaspetele de onoare al acestei ediţii este regizorul mexican Carlos Reygadas, care va fi prezent de la ora 18:30, cu ocazia proiecției celui mai recent film al său, Our Time / Nuestro Tiempo, în care Reygadas joacă totodată și rolul principal, alături de soția lui din viața reală, Natalia López. După proiecție, Carlos Reygadas va discuta cu publicul despre filmul său și despre cinema. Criticul Irina Margareta Nistor va modera discuția și va prezenta filmele din program.

Carlos Reygadas a fost consacrat drept cea mai radicală voce a cinemtografiei mexicane contemporane prin selecțiile succesive de la Cannes, pe care presa de la Cannes le-a adulat și urât cu aceeași patimă. A debutat cu primul său film de lungmetraj în secțiunea paralelă a festivalului, Quinzaine des Réalisateurs, în 2002. Japón a intrat imediat în vizorul criticilor dar și al juriului, filmul primind o mențiune specială Caméra d’Or. În Japón se vede deja direcția pe care Reygadas, un cinefil pasioant și cultivat, o urmărește în cinema: personaje puternice, situații controversate, adesea la limita pornografiei, narate într-un ritm așezat mustind de pasiune și viață. Reygadas a fost selectat pentru prima dată în competiție la Cannes cu Battle in Heaven, în 2005, apoi, în 2007, a câștigat Premiului Juriului cu Silent Light, un omagiu adus lui Carl Th. Dreyer, film despre o iubire interzisă în mijlocul unei comunități de menoniți din Mexic. Post Tenebras Lux, a obținut, în 2012, Premiul pentru regie la Cannes.

În Our Time, Reygadas duce radicalismul mai departe și se inspiră puternic din viața personală pentru o poveste despre pasiune, trădare, familie și libertate. Prezentat în competiția oficială a festivalului de film de la Veneția 2018, Our Time i-a adus lui Reygadas comentarii elogioase din partea criticii internaționale.

Programul complet al proiecțiilor poate fi consultat pe http://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program/timisoara/.

 

Vineri

16:30 O vară de neuitat, de Lucian Pintilie

Les Films de Cannes à Timișoara aduce anul acesta un omagiu regizorului Lucian Pintilie prin proiecția filmului “O vară de neuitat”

În competiția Cannes 1994, acțiunea filmul “O vară de neuitat” este plasată în România anilor ’20. Într-un oraș de graniță de pe malul stâng al Dunării, conacul familiei Vorvoreanu e scena unui bal fastuos. Toți nobilii din împrejurimi sunt de față, dar vedetele serii sunt tinerii soți Dumitriu: el e căpitan în Armata Română, iar ea, Marie-Thérèse von Debretsy, este de o frumusețe ieșită din comun. Tânăra soție întâmpină cu dispreț avansurile generalului Ipsilanti, drept care familia este transferată într-o garnizoană izolată din Dobrogea. Pentru a răzbuna uciderea unor grăniceri români de către rebelii macedoneni, căpitanul Dumitriu primește ordin să împuște săteni Bulgari nevinovați, dar refuză să-l îndeplinească.

 

18:30 Our Time, de Carlos Reygadas

În prezența regizorului + Q&A.

Our Time/ Nuestro tiempo, cel mai recent film al regizorului Carlos Reygadas a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneția.

Personajul principal masculin este jucat chiar de regizor. Reygadas este Juan, care traieste impreuna cu sotia sa la o crescatorie de tauri de lupta. Cei doi au o relatie deschisa, dar cand femeia se indragosteste de alt barbat, Juan trebuie sa impace realitatea cu propriile asteptari. Rolul principal feminin este interprétât de Natalia Lopez, soția regizorului.

Pentru prima oara Reygadas este regizor, producator, scenarist, actor si editor la propriul film.

 

Sâmbătă

13:30 Border, de Ali Abbasi. Premiul Un Certain Regard, Cannes 2018

Border”, de Ali Abbasi, câştigătorul premiului Un Certain Regard, o are în prim plan pe Tina, un ofiţer vamal, apreciată de colegi pentru abilitatea ei de a recunoaşte sentimentele de vinovăţie sau ruşine în oameni.

 

15:45 Girl, de Lukas Dhont. Caméra d’Or, Cannes 2018. Premiul pentru interpretare și Premiul FIPRESCI în Un Certain Regard

Drama „Girl” a fost recompensată cu patru premii la Festivalul de Film de la Cannes şi este propunerea Belgiei pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2019.

Filmul despre un adolescent transgender care visează să devină balerin profesionist, lungmetrajul de debut al lui Dhont, a avut premiera anul acesta în secţiunea Un Certain Regard la Cannes.

 

18:00 Burning, de Lee Chang-Dong. Premiul FIPRESCI, Cannes 2018

Înaintea anunțării palmaresului oficial, favoritul caselor de pariuri la câștigarea Palme d’Or era filmul coreeanului Lee Chang-Dong, Burning. În final, Burning a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film din competiția oficială acordat de către criticii de cinema prezenți la Cannes, grupați în asociația FIPRESCI. Asociația acordă în fiecare an câte un premiu pentru cel mai bun film din fiecare dintre secțiunile festivalului. Inspirat dintr-o povestire scurtă de Haruki Murakami, Burning este un thriller romantic în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete.

 

21:30 Dogman, de Matteo Garrone. Premiul pentru interpretare masculină, Cannes 2018

Inspirat dintr-o poveste reală, Dogman este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câștigător a două mari premii la Cannes, pentru Gomorra (2008) și Reality (2012). „Un Buster Keaton actual, aproape un actor de film mut”, după cum l-a numit chiar regizorul, Marcello Fonte lucra ca îngrijitor la un centru social când l-a întâlnit pe Garrone și a primit rolul care i-a adus premiul de la Cannes pentru interpretare masculină și recunoaștere internațională.

Supranumit un western urban, Dogman se petrece într-o suburbie italiană, undeva la intersecția dintre metropolă și sălbăticie. Marcello, un frizer pentru câini simpatic, discret și apreciat de toată lumea, se trezește prins într-o relație de putere cu Simone, un fost boxer care terorizează întreg cartierul.

 

Duminică

15:00 Shoplifters, de Kore-Eda Hirokazu, Palme d’Or, Cannes 2018

Shoplifters i-a adus regizorului Kore-eda Hirokazu primul Palme d’Or din carieră la cea de-a șaptea selecție a acestuia în selecția oficială de la Cannes. După Premiul Juriului primit în anul 2013 pentru Like Father, Like Son, Kore-eda a primit anul acesta recunoașterea supremă pentru un film cald și emoționant despre o familie de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor.

 

18:00 Lemonade, de Ioana Uricaru Selecție Panorama, Berlin 2018.

În prezența actriței Mălina Manovici.

Un thriller captivant despre visul american văzut prin ochii unei românce, Lemonade a avut premiera mondială la Berlin și a primit numeroase premii la festivaluri de prestigiu

Primal Film românesc turnat în America de Nord spune povestea dură  a Marei, o tânără de 30 de ani care pleacă în America cu viză pentru un loc de muncă ca asistentă. La spitalul unde lucrează are norocul să-l întâlnească pe Daniel, un american cu care se căsătorește înainte să-i expire viza. Problemele încep când trebuie să obțină cardul verde pentru a putea rămâne în continuare.

 

20:15 Hackerville. Episoadele 1 și 2 de Igor Cobileanski, Anca Miruna Lăzărescu
În prezența echipei – accesul la această proiecție se face doar pe bază de invitație.
„Hackerville” este primul serial HBO România, produs de Cristian Mungiu

 

Detalii: www.filmedefestival.ro. Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest și Facebook event Les Films de Cannes à Timisoara.

***

Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.

Mașina oficială a festivalului: Renault

Susținut de: BRD – Groupe Société Générale

Cu sprijinul: Catena

Un proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.

Cu sprijinul: Primăria Municipiului Timişoara, Universitatea de Vest

Parteneri: Air France, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din Timișoara, Filmex România

Organizat de: Asociația Cinemascop

Colaboratori locali: Magus Consulting

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Agerpres, Senso TV, Tonica, Ziare.com, Business24, Observator Cultural, Oraşul Timişoara, Timişoreni.ro, E-cultura.ro.

Parteneri de comunicare: PiArt Vision.

Parteneri de monitorizare: MediaTRUST