American Independent Film Festival
Ediția a 3-a
12-18 aprilie 2019
Cinema PRO / Cinema Muzeul Țăranului

Într-o epocă dominată de fake-news, în care publicul este asaltat de mesaje audio-video care îi prezintă direct concluzii și nu situații, educația înspre o zona de discernământ, de spirit critic, ca remediu împotriva manipulării devine prioritară.

Inițiat în 2017, American Independent Film Festival revine în 2019 cu cea de-a treia ediție și prezintă o selecție de producții independente americane recente, lansate în circuitul marilor festivaluri din lume precum Sundance, Cannes, New York, Tribeca, Telluride, Toronto, Veneția, alături de secțiuni retrospective, proiecții și evenimente speciale.

Au fost oaspeții noștri în ediții anterioare actorii Ethan Hawke, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Sebastian Stan, cineastul Kent Jones – curator și directorul Festivalului de Film de la New York. Regizorii Barry Jenkins, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 2017 (Moonlight) și Sean Baker (The Florida Project) considerat unul dintre cei mai promițători tineri realizatori americani, au fost în dialog cu publicul din București, live, via Skype.