Home / Pirateria și cinema-ul

Pirateria și cinema-ul

Pirateria și cinema-ul

În dezbatere sâmbătă, 24 octombrie, la Cinema Elvire Popesco

Imaginaţi-vă pentru câteva secunde o lume fără filme. E o lume pe cale să devina realitate, dacă nu mai suntem dispuşi să plătim pentru ele? Sau mai degrabă o viziune pesimistă dintr-un scenariu post web 2.0, guvernat de download?

Seria de conferințe din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest începe cu o problemă spinoasă sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00 la Cinema Elvire Popesco: Pirateria și cinema-ul. Intrarea este gratuită.

Un cunoscut distribuitor de film din Franţa, un producător de software anti-piraterie ce lucrează cu mari companii din lume, dar şi un avocat român specializat în copyright sau un distribuitor din România ce a câştigat un proces de piraterie – sunt câţiva dintre invitaţii conferinţei de sâmbătă. Problemele cele mai acute, studiile de caz și exemplele vor creiona concluzii ce îi privesc pe toți iubitorii de filme, fie ei producători sau simpli spectatori.

Invitati speciali: Jean Labadie, președinte și distribuitor Le Pacte (Franța), una dintre cele mai respectate agenții de vânzări din Europa şi Davide Castorina, șeful din Franța și Benelux al MUSO, ce a creat o soluție pentru combaterea pirateriei.

Vor participa la dezbatere:

  • Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
  • Mihaela Tudorache, avocat specializat în copyright
  • Șerban Tudorel, Inspectoratul General al Poliției Române
  • Daniela Băcanu, Asociația Culturală Macondo
  • Ioana Diaconu, MUBI România

 

În România, există o lege care atinge acest subiect: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet, fără consimțământ, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe…”. Întrebarea este însă daca o lege şi atât poate rezolva o situaţie atât de complexă. Pentru industrie, pirateria e o amenințare ce pune în discuție însăși fundația. Pentru publicul consumator de filme, este o opțiune – ilegală, între multe altele, legale. Care sunt opțiunile legale și cei în măsură să le impună și să le promoveze, cine sunt decidenții și ce măsuri s-au luat în alte țări contra pirateriei sunt câteva dintre întrebările care vor da substanță discuției.

Program:

11.00 – 12.30 – Sesiunea 1

12.30 – 13.00 – Pauza de pranz & networking

13.00 – 15.00 – Sesiunea 2

Conferințele din cadrul festivalului continuă duminică, 25 octombrie, cu dezbaterea Cum, de ce și pentru cine mai scriem despre filme? Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

***

Despre invitaţi:

Jean Labadie – este CEO și fondator al companiei Le Pacte, o companie de distribuție de film, producție și vânzări internaționale creată în 1997 si axata pe filmul independent. Numărând 20 de salariați, Le Pacte distribuie în jur de 20 de filme anual, în mare parte filme de artă franțuzești (Ozon, Amalric, Resnais, de exemplu) și capodopere ale marilor regizori din toate țările (filme semnate de Moretti, Jarmusch, Loach sau Mungiu). Le Pacte include în catalogul său 200 de filme, deținând pentru majoritatea toate drepturile. Multe dintre aceste filme au câștigat premii la Cannes, cum ar fi Gomora, Cursa, Post Tenebras Lux, După dealuri, Heli sau Hărți către stele. De când și-a început activitatea, compania a produs sau coprodus peste 20 de filme ale unor autori ca Matteo Garrone, Carlos Reygadas, Jim Jarmusch, Terry Gilliam ori John Boorman.

Jean Labadie a lucrat și cu alte companii pe care le-a condus sau fondat, cum ar fi Paradis Films, o companie de producție, și Bac Films, o companie de distribuție. Prin acestea, a distribuit peste 500 de filme, 8 dintre care au câștigat râvnitul Palme d’Or la Cannes (Suflet sălbatic, Barton Fink, Cele mai bune intenții, Pianul, Camera fiului, Pianistul, 4 luni 3 săptămâni și 2 zile). De asemenea, a produs sau coprodus în jur de 50 de filme, inclusiv Indochina, distins în 1992 cu Oscar pentru cel mai bun film străin.

A fost proprietarul mai multor cinemauri și multiplexuri, fondând Elysees Biarritz pentru Premieres. Celelalte companii ale sale s-au bucurat de asemenea de succes – Mars Films, o companie de distribuție care s-a ocupat de peste o sută de titluri și a fost cedată către Studio Canal în 2003; Wild Side Video, o companie de producție video, și Wild Side Films, specializată în achiziția de drepturi și distribuție, axată pe filmele de gen, ambele companii cumpărate de către Wild Bunch în 2004.

 

Davide Castorina are o experiență de peste 12 ani în industria filmului, experiență câștigată de-a lungul mai multor campanii internaționale de piață. Are o cunoaștere deosebită a dinamicii pieței internaționale și o profundă înțelegere a consumatorului de film. A avut multiple slujbe ca senior al departamentului de marketing și vânzări la Universal Pictures, Twentieth Century Fox și Warner Bros.

Acum, Davide este șeful din Franța și Benelux al MUSO și se ocupă de coordonarea creșterii în regiune ca parte a expansiunii europene MUSO.

MUSO, unul dintre cei mai eficienti furnizori de soluții pentru combaterea pirateriei în era digitala, scanează peste 4 miliarde de pagini pentru cei peste o mie de clienți ai săi, care includ câteva dintre cele mai mare case de înregistrări, case de producție și companii din lume.